Consolidarea statului român nu era văzută cu ochi buni de cele trei imperii vecine. Imperiul Otoman se temea că, în curând, România va deveni independentă. Imperiul Rus prevedea o creştere a opoziţiei românilor din Basarabia faţă de dorinţa ţaristă, iar Imperiul Hasburgic nu putea să accepte sprijinul lui Cuza pentru mişcarea naţională a românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina. Cu toate opreliştile întâmpinate, Alexandru Ioan Cuza alături de Mihail Kogălniceanu, Nicolae Creţulescu, Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, Alexandru Papiu Ilarian şi alţi mari patrioţi au reușit să pună în practică: legiferarea învăţământului primar obligatoriu şi gratuit, înfiinţarea Universităţii din Iaşi (1860), din Bucureşti (1864), Unificarea Armatei, adoptarea Codului Penal si Codului Civil, organizarea administrativă a judeţelor şi a satelor, Legea Pensiilor, Sistemul Unitar de Măsură şi Greutăţi, înfiinţarea Muzeului de Antichităţi etc. Practic, în câţiva ani ei au realizat o modernizare rapidă a vieţii sociale, culturale şi politice, România devenind un stat la acelaşi nivel cu cele mai avansate ţări europene. Toate reformele implementate atunci de patrioţii Micii Uniri alături de Cuza sunt de mare utilitate chiar şi în zilele noastre.
Deși progresul era evident, unele persoane de decizie nu au fost de acord cu aceste reforme spunând că reformele sunt limitate, iar alţii că sunt prea radicale. „Monstruoasa Coaliţie”, numită astfel de Dimitrie Bolintineanu, a pus la cale un complot de răsturnare a Domnitorului, astfel că, în data de 11 februarie 1866, Cuza a fost silit să abdice. În drumul său către exil a făcut un popas şi în Timişoara, capitala Banatului, la hotelul Trompeta, pe strada Eugen Savoia, colt cu strada Augustin Pacha, din zona Pieţii Unirii. În acest mic popas, înainte de a părăsi pământul României, cu sufletul frânt, ne-a lăsat moștenire principiile sale, dragostea de ţară şi dragostea pentru poporul român, poate de aceea noi, bănățenii, astăzi avem un motiv în plus să exersăm altă gândire, pentru binele oamenilor şi a ţării, înainte de a ne gândi la binele personal. Chiar dacă nu a fost perfect, avem mare nevoie de Cuza şi în zilele noastre. La fel ca ceilalți de mari patrioţi, el şi-a iubit ţara cu adevărat şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru binele ţării şi prosperitatea ei gândindu-se nu la binele personal ci la binele oamenilor. (Endre Libuş)