Speranțe pentru viitor
De fiecare dată când văd că munca și efortul sunt răsplătite nu pot decât să mă bucur. Iar când această răsplată vine pentru copii sau tineri, bucuria este de două ori mai mare. Sportul din orașul nostru ne dă iată tot mai multe motive să fim mândri. Cele mai recente exemple în acest sens sunt cei doi sportivi de la ASO Deta care au câștigat premii remarcabile la atletism, Camelia Carabas și Filip Ursu. Cei doi ne vor reprezenta la nivel național și sunt sigur că se vor întoarce acasă cu premii și multe laude. Vreau să îi felicit și pe această cale pe cei doi dar și pe colegii colegii lor din cadrul clubului deoarece împreună formează o echipă valoroasă. Acum a fost rândul celor doi să câștige trofee dar sunt convins că vom mai avea și alți tineri care se vor remarca în perioada următoare. Mi-aș dori ca munca și efortul depuse la clubul sportiv ASO să fie un exemplu pentru noi toți. Avem de învățat din acest exemplu de muncă și performanță și e nemaipomenit că tinerii din orașul nostru se îndreaptă tot mai mult către sport, către fair-play, performanță și rezultate.