Untitled

Deta la Festivalul „Lada cu zestre”
Casa de cultură Deta a obținut calificarea pentru faza judeţeană a Festivalului „Lada cu zestre” care va avea loc în 14-15 iunie 2014, la Timişoara. Prezentă prin intermediul Formaţiei de dansuri populare româneşti şi Formaţiei de dansuri populare sârbeşti, Casa de cultură Deta a impresionat, așa cum ne-a obișnuit, întreg publicul prezent la Centrul de Cultură si Artă a Judeţului Timiş, locul unde s-a ținut în acest an faza zonală a festivalului. Însă nu doar publicul s-a arătat încântat de prestația formațiilor noastre, ci chiar membrii juriului au apreciat costumele, coregrafia și profesionalismul de care au dat dovadă artiștii din Deta. Dansul popular de fete din zona de munte a Banatului a stârnit același interes ca și suita de dansuri populare sârbeşti tradiţionale, astfel că ambele formații vor evolua în următoarea fază a competiției spre deliciul publicului și mândriei locuitorilor din Deta. Coregraful Cătălin Voicu a avut ca de obicei rezultate excelente, fapt pentru care îi mulțumesc, la fel cum gândurile mele de apreciere și mulțumire se îndreaptă către fiecare membru al celor două formații și către toate persoanele care sub o formă sau alta, le sprijină activitatea și performanța. Ovidiu Ivancea.

Festivalul – concurs folcloric „Lada cu zestre”, aflat deja la cea de-a VIII-a ediţie, este o manifestare cultural – artistică de mare amploare organizată de către Consiliul Judeţean Timiş prin Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş.  Fiecare ediție a festivalului constituie un bun prilej de revitalizare a formaţiilor folclorice, a creatorilor, a artei culinare tradiţionale, de înfiinţare a unor formaţii noi precum şi de valorificare şi conservare a creaţiei populare autentice.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support