ACTIVITATE BOGATĂ A ANSAMBLULUI SVETI NIKOLA
Ansamblul de dansuri populare sârbești Sveti Nikola a avut în ultima perioadă o activitate extrem de bogată. Vineri, 19 septembrie, dansatorii din orașul nostru au participat la tradiţionalul Maraton al Folclorului Sârbesc, la Casa Studenţilor din Timişoara. La acest eveniment, organizat de Uniunea Sârbilor din România şi-au prezentat activitatea 17 ansambluri folclorice sârbeşti din diaspora română. Membrii ansamblului nostru au avut onoarea de a deschide artistic evenimentul de la Timisoara, aceştia prezentându-se cu o coregrafie din zona Banat a Serbiei, care se intitulează “Moja dika” şi este semnată de către Senadin Cârstici. Apoi, la invitaţia Centrului de Cultură a localităţii Vrsac, Ansamblul de dansuri populare sârbeşti “Sveti Nikola” din Deta a participat pentru a doua oară consecutiv la renumitul Festival al culesului de struguri sau după cum este cunoscut la noi, “Balul Strugurilor”. Duminica, 21 septembrie, cu începere de la orele 12:00, membrii ansamblului au facut parte din cele 20 de grupuri prezente la tradiţionala defilare – carnaval a Festivalului. Pe lângă defilarea propriu-zisă, aceştia s-au prezentat atât în faţa Primăriei localităţii Vârşeţ, cât şi în faţa hotelului “Srbija”, cu o coregrafie din zona Srem “Na kraj, na kraj moja mila mobo”, semnată de Milorad Lonic şi pusă în scenă de către Ognjan Krstic. Prestaţia, costumele, colacul pregătit şi steagurile Serbiei şi a României fluturate cu mândrie de către membrii ansamblului au fost extrem de apreciate de către publicul numeros care i-au aplaudat, fotografiat şi au dăruit reprezentanților noștri cuvinte frumoase, de apreciere şi laudă, fericiţi că tradiţiile poporului sârb se păstrează şi se promovează şi în România. Datorită vremii nefavorabile, a ploii abundente care a căzut chiar înainte de începerea spectacolului folcloric pe scena principală a festivalului, acesta a fost întrerupt, astfel că cele 10 ansambluri folclorice printre care şi “Sveti Nikola” din Deta nu au mai reușit să își prezinte actele artistice pregătite pentru acest eveniment. Cu toate acestea, membrii ansamblului Sveti Nikola au sosit acasă cu o mare bucurie în suflet datorită primirii calde din partea organizatorilor, a publicului şi a cetăţenilor oraşului Vrsac, reuşind astfel să promoveze în cel mai pozitiv mod orașul lor natal, Deta.
Pentru ansamablul “Sveti Nikola” acest eveniment special a reprezentat încheierea unui sezon care poate fi descris prin multă muncă și dedicare, o activitate bogată şi plină de succes, pentru care doresc să mulţumesc din suflet tuturor membrilor ansamblului, dar şi celor care îl sprijină. Diana Tătărușanu.