La invitaţia autorităţilor locale ale comunei Denta şi a domnului Marta Nicolae, Formaţiile de dansuri populare româneşti ale Centrului Cultural al oraşului Deta, au participat sâmbătă, 15 august, la RUGA BĂNĂŢEANĂ a localității. Aşa cum se obişnuieşte de câţiva ani, manifestarea începe cu o slujbă religioasă la Biserica Ortodoxă Română, de unde, întreg alaiul, vine în faţa Casei Naţionale, loc amenajat special pentru astfel de evenimente. Încă de la început, pe lângă copiii şi tinerii din Denta îmbrăcaţi în port popular, Formaţiile Centrului cultural din Deta, au impresionat prin originalitatea şi frumuseţea costumelor populare, prin experienţa acumulată, prin disciplina și nu în ultimul rând, prin numărul mare de dansatori. Formaţia de dansuri populare româneşti mixte – tineri a prezentat o suită de dansuri populare din zona de câmpie a Banatului. Coregrafia de excepţie, ţinuta de dans, prezenţa scenică, originalitatea portului popular, au stârnit admiraţie şi nenumărate ropote de aplauze din partea publicului prezent. La rândul ei, Formaţia de dansuri populare româneşti mixte – seniori a prezentat două suite de dansuri populare. Prima suită a adus în faţa celor prezenţi dansul moale, apăsat, din câmpia banatică, iar cea de-a doua suită prezentată a scos în evidenţă dansuri populare specifice anumitor localităţi bănăţene printre care şi Deta. Numărul mare de dansatori, originalitatea portului popular, maturitatea şi seriozitatea acestor oameni alături de prestaţia impecabilă au contribuit la fascinarea publicului, care pe lângă numeroasele aplauze, au răsplătit formațiile din Deta cu multă admirație și respect.
De cate ori am ocazia, doresc să mulţumesc tuturor dansatorilor instituţiei pe care o conduc, astfel că le spun şi de această dată că au reprezentat cu cinste și mândrie oraşul nostru, oraşul Deta. Ovidiu Ivancea, director al Casei de Cultură Deta.